„Noi, arborii / În parcul central vom răsădi oameni / Îi vom uda zilnic cu stropitori de sânge / Din cizme le vor creşte rădăcini trainice.” (Cântă.) Tra, la, la, la

”Adevărata Apocalipsă va veni / Când răbdarea florilor se va sfârşi.”

Într-un fel, suntem exilaţi. Când lumea fuge
de tine, tot exil se numeşte

Bine e puţin spus. Mă simt monstruos.

Am promis pentru că uneori sunt tolerant. Dar toleranţa mea nu merge până acolo, încât să fiu tot timpul de acord cu mine însumi.

FAUSTINA (gravă): Carnavalul durerii...
DRACULA (vesel): Sărbătoarea anului...

Cu ea se întâmplă, totuşi, ceva ciudat. Din zi în zi e tot mai bestială. Mă tem că în curând se va preface de-a binelea în om..

DRACULA (neînduplecat): Prea mult! Tu eşti călăul! În numele legii separi vertebre,
străpungi ficaţi, faci să curgă râuri de sânge! Fără ca cineva să te tragă la răspundere..

Putem improviza un uragan. La comandă, tot poporul să sufle în
aceeaşi direcţie...

DRACULA (cu furie crescândă): Ajunge! La ora nouă punct am fost acolo, cu tot alaiul. Curteni, ambasadori, cronicari, o anumită parte a presei. Fiind vorba de un carnaval, mă aşteptam să aud un cor de ţipete. Din pădurea aceea mutilată mă aşteptam să curgă durerea în mod organizat. Să aud frica biciuind cerul, sfâşietor, ca o aripă de diavol. Douăzeci de mii de oameni în grea suferinţă, ţintuiţi în copaci, contorsionaţi, ţinându-şi în palme o parte din organele interne. Douăzeci de mii de spaime, unite într-un singur ţipăt, zguduind Universul...

Natură moartă cu oameni vii.

Ce-aţi făcut? Unde e vitalitatea acestei scene? Au nu trebuia să faceţi voi spaima să vibreze? Moartea este tot artă, domnilor! N-aţi înţeles nimic din estetica morţii! Asta numiţi voi vizualizarea durerii? Unde era muzica? De ce nu s-au auzit câinii urlând? Unde erau poeţii? (Brusc, devine duios.) Ah, poeţii, aceste spirite minunate care ştiu să facă durerea să rimeze!

Ştiţi că suntem ţara cu cei mai mulţi
trădători pe cap de locuitor?

ISCOADA (scoate carneţelul şi se pregăteşte să scrie, puternic intrigat): Alină orice durere?
PRIMUL SOLDAT : Chiar aşa.
ISCOADA (concentrat, la culme): Sunteţi siguri?
AL DOILEA SOLDAT : Sigur că suntem siguri! Profesional, e mai pregătit decât
Hippocrates. Mie mi-a scos un glonţ din creier, fără să simt durerea

PREOTUL : Regele are tot mai des crize de erezie, cu ciudate incursiuni în geometria
absurdului

Aţi militarizat alaiul lui Dumnezeu, după chipul şi asemănarea voastră...Prelungiţi unghiile şi dantura bieţilor arhangheli cu fel de fel de accesorii metalice. Îi organizaţi în plutoane, regimente, divizii, după modelul haitei umane...


FAUSTINA : Păi vedeţi? Iadul este locul unde se teatralizează pedeapsa. Prin efecte
scenice amplificăm dimensiunea păcatului. Iadul este un teatru, părinte..

FAUSTINA : Pentru unii a devenit o practică. La noi, dacă e vorba de ofrande, sfinţii preiau totul, în vreme ce dracii se aleg numai cu ocara. Mare greşeală! Lumea, lumea reală, este un echilibru între bine şi rău, iar Dumnezeu este cheie de boltă în acest echilibru. Dacă răul dispare complet, binele va subjuga totul. Atunci va începe tirania binelui, cumplita dictatură a îngerilor...(Iscoada traversează în fugă scena de la dreapta la stânga. Cei doi îl ignoră.)

Codul penal al lui Dracula este mai mult dacât draconic. Este
draculic. Conţine o singură pedeapsă : tragerea în ţeapă...

DRACULA : Minciuni! (Aruncă ziarul.) Ştii bine că în materie de moarte fantezia mea nu are margini! Decapitări, crucificări, trageri pe roată...Pe unii, de viţă nobilă i-am fiert, la foc domol, în ulei de măsline. Ehei, pe vremea aceea uleiul era ieftin! Tragerea în ţeapă s-a generalizat în ultimii ani, din raţiuni pur umanitare...

ŢIGANUL (timid): Justiţia?...Ce să vă spun...Mânca-v-aş...E tare fragilă. De parcă ar fi din sticlă. Trebuie să te porţi cu ea delicat. Justiţia? Cei judecaţi spun că e aspră...Celor ce judecă li se pare dulce...Seamănă cu un borcan de dulceaţă! Aceasta e justiţia, domnilor. Sticle şi borcane!...Ăăă!...Am terminat.

Comparând justiţia cu o sticlă, dumnealui scoate, subtil, în relief nevoia de transparenţă

Bine, bine! Fii mai concis! Mă oboseşte logoreea ta avocăţească.
Aduceţi primul inculpat!

JUDECĂTORUL (cu un aer savant): Măria ta, un om sub anestezie se ridică deasupra

durerii sale. O asemenea practică devine subversivă într-un stat totalitar, într-un stat în care
teama de durere e totul...

CĂLĂUL (în acorduri calme): Blestemul florilor. Tot ce am făcut a fost să răzbun mii de
buchete, rupte de criminali, condamnate la ofilire colectivă.

DRACULA (se ridică de pe tron): Ajunge!...Ai fost fantastic! Te ridic la rang de Mare Cavaler (Îmbrăţişează Călăul.) Consemnat să fie acest lucru în cronici! Nici nu ştiu ce pedeapsă să-ţi dau. Codul penal e prea sărac.
FAUSTINA (mirată): Pedeapsă? Dar a fost magnific!

DRACULA : Faustina, ai văzut cu ochii tăi! A fost magistral! Este, fără îndoială, un spirit liber. Eliberatoare e numai moartea. Poţi să refuzi unui asemenea spirit pedeapsa capitală?

DRACULA (patetic): Iubito! Mă părăseşti pentru asemenea fleacuri? Ah, iar mă apucă damblaua! (Autoritar şi vulgar.) Nu pleca, proasto! Ce mai vrei? Servici ţi-am găsit! Ţi-am luat garsonieră în buricul târgului! Te-am cărat cu mine pe la toate sindrofiile! Lună de lună îţi achit facturile! Jigodia dracului!

DRACULA : Dinastia? Din ea şi din mine va creşte o dinastie solidă. Pe acest scaun al Puterii se vor perinda, după noi, numeroşi pui de drac...Va fi o dinastie puternică pentru că puterea are şi va avea latura ei satanică. (Cu un aer de maximă generozitate.) În cinstea evenimentului, iată, îi graţiez pe cei trei osândiţi! Daţi-le drumul! Părinte, aşteptăm binecuvântarea ta...

JUDECĂTORUL (alarmat): E jale. S-a ales praful de industria noastră forestieră. Toată
masa lemnoasă defrişată anual este transformată în ţepe.


DRACULA : Ce se-ntâmplă aici?
ŢIGANUL : Măria ta, e revoluţie

Propun un guvern monocolor, alcătuit din foşti informatori

Din surse absolut sigure, serviciile noastre secrete au aflat că Iadul este pavat cu bune intenţii. Există dovezi clare că acest pavaj s-a făcut cu materiale scoase ilegal din
carierele ţării noastre..
FAUSTINA (nu înţelege): Adică...
JUDECĂTORUL (cu aplomb): Doamnă, aţi scos din ţară bunele noastre intenţii, fără măcar
să achitaţi taxele vamale...
FAUSTINA (tare): Dovada!
ISCOADA (insistent): Dovada e evidentă. Scotociţi ţara, de-a lungul şi de-a latul. Nu veţi mai găsi nicăieri oameni bine intenţionaţi.

DRACULA (către Faustina, uşor speriat): Ah, nu! Faustina, ăştia vorbesc serios?
FAUSTINA (concentrată): Mai degrabă au un mod tragic de a glumi.
CĂLĂUL (hotărât): Inculpat Dracula, cere-ţi iertare în faţa acestui tribunal! Recunoaşte că ai
greşit!
DRACULA (ironic): Am greşit, de vreme ce nu v-am omorât la timp. Îmi cer iertare.

ISCOADA : Condamnarea ei ar afecta ireparabil relaţiile noastre diplomatice cu Iadul, singurul nostru aliat de nădejde.

DRACULA (îi face, şmechereşte, cu ochiul): Mie nu-mi rămâne decât să mor pentru patrie.
Nu trebuie să-ţi faci probleme. Ai auzit. Mă vor reabilita după înmormântare

JUDECĂTORUL (improvizează, cu voce nesigură): În numele legii...legilor nescrise, valabile în jungla densă a existenţei noastre, acest tribunal alcătuit din oameni cu mintea rătăcită, îl condamnă la moarte, prin tragere în ţeapă, pe numitul Dracula Vodă, nebun, fost rege, mare poet, vampir în timpul său liber, născut în arcul de curbură carpato-corsican, fiul lui Adolf Visarionovici Nero...Sentinţa...(Lupii urlă tot mai insistent.) Sentinţa este definitivă, fără drept de recurs.

Articolul 7, aliniatul 3 din legea junglei...

Slugărnicia voastră mă dezgustă.
(Pauză.) De unde vă procuraţi atâtea feţe? Din ce garderobă scoateţi atâtea măşti?

Măria ta, o nouă dimineaţă coboară peste ţară. Şi noi nu
ştim încă forma ei de guvernare..

Blestemată să fie dimineaţa! Dimineaţa ucigaşă de noapte. Ucigaşă de visuri

Sunt slăbit. Toate aceste întoarceri în timp mă epuizează.

Eu sunt nemuritor. Nu am simţul timpului...

FAUSTINA (cu o furie oarbă): Câştigai un rahat! Toată planeta era împotriva ta,
nenorocitule! Ţii minte cum ai venit să te milogeşti? (Îl imită pe Dracula, făcând iar salutul
nazist.) „Eva, nu cumva ai o fiolă de cianură în plus?...

Aşa, fără creier, plantele sunt mai cerebrale decât oamenii.

Mă simt aşa de bine, înlănţuit între parantezele lui plus şi minus infinit.

Dracula: Este clar că trebuie să mori. Dar ţin la tine. Îţi promit că te voi readuce imediat la viaţă. Ca să mai am plăcerea să te omor o dată.


Don Siempre (întinde capa, pe partea stângă): Câte simţuri ai tu, Sancho?
Tomas: Cinci, pe onoarea mea! (Cu capul înainte, asaltează capa.)
Don Siempre (întinde capa pe partea dreaptă): Cinci simţuri? Nu ţi-e ruşine, nesimţitule? Numai cinci simţuri, la vârsta ta?


Don Siempre: Dincolo de înainte este tot înainte! E suficient să priviţi o clipă înapoi şi acesta devine înainte... Cerul e plin de sfere albastre care nu ştiu altceva decât să meargă înainte! Demnitatea planetelor! Dumnezeu controlează autoritar situaţia! Îi permite totuşi Diavolului să ne joace anumite feste. (Tare.) Dar dreptul de a visa e garantat de constituţia solară!

Până la eliberarea actului de deces, nimeni nu se poate considera cu adevărat mort.

Bărbatul: Care ţi-e ultima dorinţă?
Groparul: Să redau asceţilor pofta de mâncare, să fac un călugăr să zâmbească...

Când s-a rupt firul, marioneta a căzut grămadă. A fost primul ei gest independent.

Am locuit un timp în sufletul unei femei. Mare înghesuială.

Vreau să fiu îmbălsămat. Nu cred în a doua viaţă. Doresc să fac o bucurie arheologilor.

Un cimitir ecologic perfect, numit Uitare.

De ce m-ai făcut lup, Doamne, dacă trebuie să iubesc oile?

De ce nu-mi răspundeţi? Nu cumva aţi murit şi nu vreţi să se ştie?

V-am lăsat să mă călcaţi în picioare. Sunteţi tare uşori, dar aveţi încălţările murdare.

Nu mai controlez traficul ideilor contradictorii din mintea mea. Accidentul cerebral este inevitabil.

În ce temei îmi descrieţi voi Lumea de Apoi? Ce experienţă aveţi voi în materie de moarte? Aţi murit voi vreodată?


Profesorul I (flutură o hârtie): Avem ordin scris să-ţi confiscăm ultimele vise!
Don Siempre: Şi ce-mi oferiţi voi în schimb, tâllharilor? Un cer cu număr de inventar? Un Dumnezeu plătitor de impozite?

Regizorul: Începem imediat! Te rog să te machiezi!
Femeia: Da, stăpâne! Îmi voi pudra durerea! Pustiul sufletului îl voi acoperi cu farduri... Viaţa unei femei este o permanentă scenografie. Lacrimi şi rimel. Rimel şi lacrimi.

Doamne, ajută-mă să supravieţuiesc loviturii primite în obrazul drept, pentru a-i putea oferi aproapelui obrazul stâng

Unii au nevoie de sufleor, pentru a spune exact cine sunt.

S-a bucurat când a auzit că va plăti cu capul. Nu spera să scape atât de ieftin.

Să fie Dumnezeu o personificare a speranţei? Sau poate un bioprogramator cosmic, genial?

John: Ce reprezintă această operă, maestre?
Brâncuşi: O putină!
John: O putină suprarealistă?
Brâncuşi: O putină de varză!


Femeia: Ai plecat, lumină a luminilor! Te-au învins jucăriile tale de lut... Acum te vei muta în arbori, vei pluti pe aripi de păsări migratoare. Şi laşi în urmă un spectacol neterminat, adoratule! Singură rămân, ca o salcie plângătoare, răvăşită de vânturi... Rămân să port prin veacuri traista ta cu idealuri! Glasul tău cristalin nu mai cântă! Aspre şi reci sunt palmele tale, olarule! Tu iei cu tine ultima speranţă.

Faustina: Fără îndoială, e un mare artist. Iubeşte florile. Puterea face din el un monstru! Iar eu îl iubesc... Cred că pentru prima oară iubesc sincer în viaţa mea. Monstruozitatea lui fără pereche trezeşte în mine porniri umane. Cred că are loc un transfer de energie. În măsura în care creşte bestia din el, simt cum moare diavolul din mine..