Mă simt aşa de bine, înlănţuit între parantezele lui plus şi minus infinit.

Dracula: Este clar că trebuie să mori. Dar ţin la tine. Îţi promit că te voi readuce imediat la viaţă. Ca să mai am plăcerea să te omor o dată.


Don Siempre (întinde capa, pe partea stângă): Câte simţuri ai tu, Sancho?
Tomas: Cinci, pe onoarea mea! (Cu capul înainte, asaltează capa.)
Don Siempre (întinde capa pe partea dreaptă): Cinci simţuri? Nu ţi-e ruşine, nesimţitule? Numai cinci simţuri, la vârsta ta?


Don Siempre: Dincolo de înainte este tot înainte! E suficient să priviţi o clipă înapoi şi acesta devine înainte... Cerul e plin de sfere albastre care nu ştiu altceva decât să meargă înainte! Demnitatea planetelor! Dumnezeu controlează autoritar situaţia! Îi permite totuşi Diavolului să ne joace anumite feste. (Tare.) Dar dreptul de a visa e garantat de constituţia solară!

Până la eliberarea actului de deces, nimeni nu se poate considera cu adevărat mort.

Bărbatul: Care ţi-e ultima dorinţă?
Groparul: Să redau asceţilor pofta de mâncare, să fac un călugăr să zâmbească...

Când s-a rupt firul, marioneta a căzut grămadă. A fost primul ei gest independent.

Am locuit un timp în sufletul unei femei. Mare înghesuială.

Vreau să fiu îmbălsămat. Nu cred în a doua viaţă. Doresc să fac o bucurie arheologilor.

Un cimitir ecologic perfect, numit Uitare.

De ce m-ai făcut lup, Doamne, dacă trebuie să iubesc oile?

De ce nu-mi răspundeţi? Nu cumva aţi murit şi nu vreţi să se ştie?

V-am lăsat să mă călcaţi în picioare. Sunteţi tare uşori, dar aveţi încălţările murdare.

Nu mai controlez traficul ideilor contradictorii din mintea mea. Accidentul cerebral este inevitabil.

În ce temei îmi descrieţi voi Lumea de Apoi? Ce experienţă aveţi voi în materie de moarte? Aţi murit voi vreodată?


Profesorul I (flutură o hârtie): Avem ordin scris să-ţi confiscăm ultimele vise!
Don Siempre: Şi ce-mi oferiţi voi în schimb, tâllharilor? Un cer cu număr de inventar? Un Dumnezeu plătitor de impozite?

Regizorul: Începem imediat! Te rog să te machiezi!
Femeia: Da, stăpâne! Îmi voi pudra durerea! Pustiul sufletului îl voi acoperi cu farduri... Viaţa unei femei este o permanentă scenografie. Lacrimi şi rimel. Rimel şi lacrimi.

Doamne, ajută-mă să supravieţuiesc loviturii primite în obrazul drept, pentru a-i putea oferi aproapelui obrazul stâng

Unii au nevoie de sufleor, pentru a spune exact cine sunt.

S-a bucurat când a auzit că va plăti cu capul. Nu spera să scape atât de ieftin.

Să fie Dumnezeu o personificare a speranţei? Sau poate un bioprogramator cosmic, genial?

John: Ce reprezintă această operă, maestre?
Brâncuşi: O putină!
John: O putină suprarealistă?
Brâncuşi: O putină de varză!


Femeia: Ai plecat, lumină a luminilor! Te-au învins jucăriile tale de lut... Acum te vei muta în arbori, vei pluti pe aripi de păsări migratoare. Şi laşi în urmă un spectacol neterminat, adoratule! Singură rămân, ca o salcie plângătoare, răvăşită de vânturi... Rămân să port prin veacuri traista ta cu idealuri! Glasul tău cristalin nu mai cântă! Aspre şi reci sunt palmele tale, olarule! Tu iei cu tine ultima speranţă.

Faustina: Fără îndoială, e un mare artist. Iubeşte florile. Puterea face din el un monstru! Iar eu îl iubesc... Cred că pentru prima oară iubesc sincer în viaţa mea. Monstruozitatea lui fără pereche trezeşte în mine porniri umane. Cred că are loc un transfer de energie. În măsura în care creşte bestia din el, simt cum moare diavolul din mine..