Be so strong that nothing can disturb your peace of mind. Talk health, happiness, and prosperity to every person you meet. Make all your friends feel there is something special in them. Look at the sunny side of everything. Think only of the best, work only for the best, and expect only the best. Be as enthusiastic about the success of others as you are about your own. Forget the mistakes of the past and press on to the greater achievements of the future. Give everyone a smile. Spend so much time improving yourself that you have no time left to criticize others. Be too big for worry and too noble for anger.
Larsen, Christian D.

lao zi

Numai dacă eşti neîntregit te vei împlini, numai dacă eşti îndoit te vei îndrepta, numai dacă eşti scobit te vei umple, numai dacă eşti învechit te vei înnoi.

E o groapă în mijlocul drumului
Posted on 21 decembrie 2010 by admin

E o groapă în mijlocul drumului
de Portia Nelson

I.
Merg pe stradă.
E o groapă adâncă în mijlocul drumului.
Cad în ea.
Sunt pierdut … nimeni nu mă ajută.
Nu e vina mea.
Durează o veşnicie până ies.

II.
Merg pe aceeaşi stradă.
E o groapă adâncă în mijlocul drumului.
Mă fac că n-o vad.
Cad în ea din nou.
Nu pot să cred ca sunt iar în groapă.
Dar nu e vina mea.
Durează mult până ies.

III.
Merg pe aceeaşi stradă.
E o groapă adâncă în mijlocul drumului.
O văd.
Tot cad în ea. E deja obişnuintă.
Am ochii deschişi.
Ştiu unde sunt.
E vina mea. Ies din groapă imediat.

IV.
Merg pe aceeaşi stradă.
E o groapă adâncă în mijlocul drumului.
O ocolesc.

V.
Merg pe altă stradă.

valeriu butulescu- don siempre

DON SIEMPRE (către Halat): Îmi amintesc perfect! Ningeam aşa frumos! Raţional şi
calm. De sus în jos…

VOCEA DE BAS (râde): Tu crezi că frigul cosmic este la îndemâna oricui?
VOCEA DE SOPRANĂ (râde): Tu eşti un simplu pacient!

VOCEA DE SOPRANĂ: Faţă de veşnicia ta avem serioase rezerve!
VOCEA DE BAS: Vorbeşti prea mult, pentru a fi etern. Fiecare rostire este o naştere.
O poartă către moarte.

VOCEA DE BAS (grav, sentenţios): Ascultă, Don Siempre! Priveşte atent în jur! Vezi
cumva mormintele celor nenăscuţi?
DON SIEMPRE (îşi roteşte privirea, derutat): Văd ruine de case care încă nu s-au
zidit… Orice lucru posibil este adevărat.

E prima zi de noiembrie.
Astăzi cei vii mişună prin cimitire. Pe toţi i-a lovit aducerea aminte…

DON SIEMPRE (hotărât): Ajunge! Dacă nu sunt veşnic, lăsaţi-mă să plec!

VOCEA DE SOPRANĂ: Morţii au tot mai puţin spaţiu vital!
VOCEA DE BAS: Tu ştii că ultimii decedaţi îşi dorm somnul de veci în picioare?

(Ridică privirea spre cer.) Domnule
preşedinte, onorată instanţă, opriţi această farsă sinistră! (Plânge.) Nici la spital nu
se poate vorbi întruna despre moarte!

DON SIEMPRE (cu aplomb): Nemurirea îmi dă curaj! Mă îndeamnă la
descompunere. Putrezirea este o trecere. Şi viaţa este o trecere. Şi câinele care
trece strada este o trecere!

Ce părere ai? O mică incizie în
aorta principală…

DON SIEMPRE (calm): Răspund cu plăcere! Voi m-aţi declarat iresponsabil! Zămislit
din ce nu există, condus de cel care nu este! Zac aici, în aşteptarea unui zbor
imposibil. Privesc cum timpul fierbe în retorte. (Aruncă Halatul peste Mătură.) Bolnav
şi plin de har! (Priveşte spre cer.) Doamne, de ce îţi încarci comorile pe corăbii atât
de şubrede?

DON SIEMPRE: Lasă glumele, Sancho! Situaţia e gravă! Am săvârşit o crimă dublă,
fără premeditare…

TOMAS (ironic): De ce l-aţi ucis?
DON SIEMPRE (vesel): Am crezut că-i face plăcere. Vorbea cu atâta pasiune
despre moarte!

Ora şapte, domnule Siempre! Trâmbiţele cereşti au sunat. E timpul să vă
treziţi la realitate!

Pune-l în dulap! Mandatul său de om a expirat!

Din dosare ne-am născut, în dosare ne întoarcem

Trebuie să dovedim respect faţă de fiinţele care nu există!

Sancho, înainte de
primul divorţ, femeile sunt tare naive…

DON SIEMPRE: Priveşte Sancho! (Poartă Mătura, cu mare respect, pe braţe). Iată
ce a rămas din tinereţea ei. Un vis blond, prăbuşit în hăul întunecat al memoriei…

DON SIEMPRE: Sunt două iluzii, Sancho! Două iluzii care râd! Râd de amintirile
mele…

TOMAS: Stăpâne! Vreau să cunosc adevărul! (Loveşte iar capa, cu capul înainte.)
DON SIEMPRE: Adevărul este la mijloc! Tu, cu mintea ta bovină, cauţi, ba la
dreapta, ba la stânga!

DON SIEMPRE: Prostule! Cu cinci simţuri nu ai ce explora în lumea mea!

DON SIEMPRE: Şi cât crezi tu că face unu şi cu unu? Te pomeneşti că doi! Ai fi în
stare, la bruma ta de minte! Dar doi este profund impur! Veşnica dihonie dintre bine
şi rău, binom al nefiinţei…

DON SIEMPRE: Nu! Scrie şapte! Declar pe proprie răspundere şi semnez: unu şi cu
unu fac şapte! Cel mai sfânt dintre numerale, triumf al spiritului, expresie a maturităţii
cosmice! Şapte ceruri ai deasupra capului, Sancho! Săptămâna se-nchide în şapte
zile. Şapte daruri are Sfântul Duh! Şapte planete mari se-nvârt în jurul meu! Scrie
şapte!
TOMAS: Vasăzică, noi doi suntem şapte! (Hotărât.) Stăpâne, nu pot!

TOMAS (îşi pipăie tâmplele): Credeţi că mi-am pierdut capul?
DON SIEMPRE: Posibil! La bărbaţi se întâmplă frecvent. Nu au nevoie de ghilotină!
O fustă e de-ajuns!

DON SIEMPRE: Vino să te consult! (Îi smulge stetoscopul.) Respiră! Inspiră! Expiră!
Aspiră! Transpiră! (Pauză.) Foarte bine… (Îl loveşte cu degetul în frunte) Eşti tare gol
la interior.

DON SIEMPRE: Ai cap! Nu exisă nici o îndoială!. (Îl ascultă cu stetoscopul.) Simt
pulsul unui mamifer bine hrănit, fără colesterol şi fără idealuri. Boala ta, Sancho, se
cheamă sănătate. „Minte sănătoasă în corp sănătos”. Altceva nici că-i trebuie
mediocrităţii!

Fă ceva! Eşti înspăimântător de lucid!

din Troia de pomană?
DON SIEMPRE: Te-am invocat, doamnă a lumii vechi!
ELENA: Foarte bine! Am venit! Acum sunt a ta! Ia-mă! Poţi să mă invoci în orice
poziţie!

DON SIEMPRE: Bărbat e puţin spus! Eu sunt un principiu masculin!
ELENA (uimită): O, cerule! Nu m-am culcat niciodată cu un principiu!

DON SIEMPRE: Unde este soţul tău?
ELENA: Care dintre ei?
DON SIEMPRE: Cel legitim! Regele Menelau!
ELENA (indispusă): La el în criptă! Un nenorocit! S-a retras din viaţa publică! A
ajuns o mână de oase! Trăieşte din mila turiştilor

ELENA (pune banii în poşetă): Nu te enerva, scumpule! Ştiu că e joacă de poet
pentru tine să faci din taur minotaur şi din balaur aur! (Tandră.) Eşti bogat! Toate
hergheliile de cai verzi sunt ale tale! Şi ce puternic eşti! (Declamă.) Căutător de
avântate culmi! Mereu chemat de înălţimi albastre! Căţărătorule! (Îl trage peste ea.)
Hai, urcă-te pe muntele lui Venus…

DON SIEMPRE: Elena! Eu încă mai cred în castitate şi virtute…
ELENA: O, ce formă nobilă de impotenţă!

DON SIEMPRE: Doamnă, eu nu aştept miracolul, eu îl creez!

DON SIEMPRE: Colier! Superb arată gâtul unei femei într-un ştreang de aur!

ELENA: Câţi ani are?
DON SIEMPRE: Nu ştiu. Când a plecat în oraş avea cincizeci…

DON SIEMPRE: Eşti orb, Sancho! Pentru că vezi şi nu înţelegi!
TOMAS (priveşte atent spre Elena): Adevărat! Văd şi nu văd nimic!

TOMAS: Doamne, câtă toamnă! Ce jaf de frunze!
ELENA (gravă): Moartea se îmbracă în culori vii!

TOMAS (îşi acoperă faţa): Mi-e frică, majestate… Sunt cetăţean de onoare al
oraşului! Am şaizeci de ani!
ELENA: Mucosule! Credeam că eşti major!

ELENA: Care este secretul lui?
TOMAS: Credinţa, majestatea voastră! Crede cu tărie în lucruri care nu există!

DON SIEMPRE (trezit din somn, lucid, sare în picioare): Realitatea este cel mai
cumplit coşmar! Închipuiţi-vă, domnule doctor, am visat că…

DON SIEMPRE: Să nu ceri niciodată unei femei imposibilul! E capabilă să ţi-l dea!

TOMAS (ameninţător): Tu m-ai nenorocit! Tu ai umplut salonul cu viezuri albi! Ai
ascuţit unghiurile drepte, cu vederea ta obtuză! Peste tot zboară fluturii tăi, în cămăşi
de noapte!

DON SIEMPRE: De ce iei viaţa în serios? Ştii bine că e trecătoare…

DON SIEMPRE: Înseamnă că te strâng încălţările! Mărginirea doare!

DON SIEMPRE: Dacă Lumea de Apoi ar fi o certitudine, am agoniza cu entuziasm,
am muri cu mai multă tragere de inimă...
TOMAS (se ia cu mâinile de cap): Sunt obosit!

DON SIEMPRE: Dă-i viaţa înapoi!
NEANTIDA: Fii serios! Moartea e punct, nu virgulă!

NEANTIDA: Ar trebui înviat şi aspru pedepsit!

NEANTIDA: Sper să reuşesc! Dar să ştii că va fi un alt om. O altă conştiinţă. Încerc
să-i las doar amintirile frumoase. Îi voi spăla creierul cu un detergent special...

NEANTIDA: Mulţumesc! (Ia coasa.) Un simbol ridicol, depăşit! Incomod şi puţin
eficient. Ehei! Lumea s-a înmulţit! Va trebui să-mi iau o motocositoare!

PROFESORUL I (râde): Soarele n-are de ales! Se roteşte după legile noastre!

PROFESORUL I (flutură o hârtie): Avem ordin scris să-ţi confiscăm ultimele vise!

DON SIEMPRE (înflăcărat): Noaptea am dat năvală în cetate, alături de greci, cu
sabia trasă! Gluma se terminase! Intrasem în război împotriva mea! Luptam cu mine
însumi! Loveam fără milă în propriile mele convingeri!

PROFESORUL I: De necrezut!
PROFESORUL II: Suntem captivi!
PROFESORUL I: Ne reţine o linie!
PROFESORUL II: Ostaticii unei singure dimensiuni!
PROFESORUL I: Nu există o explicaţie logică!
PROFESORUL II: Să nu intrăm în panică!
PROFESORUL I: Vom găsi o soluţie raţională!

Să fim serioşi! E prea îngust! Cum să treacă pe aici nişte oameni cu vederi atât de
largi!

Dincolo de înainte este tot înainte! E suficient să priviţi o clipă înapoi
şi acesta devine înainte... Cerul e plin de sfere albastre care nu ştiu altceva decât să
meargă înainte! Demnitatea planetelor! Dumnezeu controlează autoritar situaţia! Îi
permite totuşi Diavolului să ne joace anumite feste. (Tare.) Dar dreptul de a visa e
garantat de constituţia solară!

Ce-i cu tine? Răspunzi sec şi plictisitor, ca la carte!
Lasă fantezia să zburde! Descarcă-ţi în voie sacii de cuvinte! Învaţă să baţi câmpii,
băiete!

DON SIEMPRE (prinde Vasul.): Apropie-te, Sancho! Vino să visăm împreună!
Urmăreşte-mă! Să vezi cât de simple sunt lucrurile compuse!


PROFESORUL II: Devii obositor! Prea multă coerenţă!

“We’ve all heard the proverbs, heard the philosophers, heard our grandparents warning us about wasted time, heard damn poets urging us to seize the day. Still sometimes, we have to see for ourselves. We have to make our own mistakes. We have to learn our own lessons. We have to sweep today’s possibility under tomorrow’s rug until we can’t anymore. Until we finally understand for ourselves what Benjamin Franklin really meant. That knowing is better than wondering, that waking is better than sleeping, and even the biggest failure, even the worst, beat the hell out of never trying.”

“I wish you were here. But you’re not, you’re there. And there doesn’t know how lucky it is.”

“The fluttering in the stomach goes away and the dull waking pain. Sometimes I think of you and I feel giddy. Memory makes me lightheaded, drunk on champagne. All the things we did. And if anyone had said this was the price I would have agreed to pay it. That surprises me; that with the hurt and the mess comes a shaft of recognition. It was worth it. Love is worth it.” ~Jeannette Winterson

“I love no one but you, I have discovered, but you are far away and I am here alone. Then this is my life and maybe, however unlikely, I’ll find my way back there. Or maybe, one day, I’ll settle for second best. And on that same day, hell will freeze over, the sun will burn out and the stars will fall from the sky.” ~A Series of Unfortunate Events

“I just want you…that’s it. All your flaws, mistakes, smiles, giggles, jokes, sarcasm. Everything. I just want you.” ~Sara Quin

“The feelings that hurt most, the emotions that sting most, are those that are absurd; the longing for impossible things, precisely because they are impossible; nostalgia for what never was; the desire for what could have been; regret over not being someone else; dissatisfaction with the world’s existence. All these half-tones of the soul’s consciousness create in us a painful landscape, an eternal sunset of what we are.” ~Fernando Pessoa


“A true soul mate is probably the most important person you’ll ever meet, because they tear down your walls and smack you awake. But to live with a soul mate forever? Nah. Too painful. Soul mates, they come into your life just to reveal another layer of yourself to you, and then leave. A soul mate’s purpose is to shake you up, tear apart your ego a little bit, show you your obstacles and addictions, break your heart open so new light can get in, and make you so desperate and out of control that you have to transform your life.” ~Elizabeth Gilbert

“Nothing you love is lost. Not really. Things, people–they always go away sooner or later. You can’t hold them anymore than you can hold moonlight. But if they’ve touched you, if they’re inside you, then they’re still yours. The only things you ever really have are the ones you hold inside your heart.” ~Bruce Coville

„Noi, arborii / În parcul central vom răsădi oameni / Îi vom uda zilnic cu stropitori de sânge / Din cizme le vor creşte rădăcini trainice.” (Cântă.) Tra, la, la, la

”Adevărata Apocalipsă va veni / Când răbdarea florilor se va sfârşi.”

Într-un fel, suntem exilaţi. Când lumea fuge
de tine, tot exil se numeşte

Bine e puţin spus. Mă simt monstruos.

Am promis pentru că uneori sunt tolerant. Dar toleranţa mea nu merge până acolo, încât să fiu tot timpul de acord cu mine însumi.

FAUSTINA (gravă): Carnavalul durerii...
DRACULA (vesel): Sărbătoarea anului...

Cu ea se întâmplă, totuşi, ceva ciudat. Din zi în zi e tot mai bestială. Mă tem că în curând se va preface de-a binelea în om..

DRACULA (neînduplecat): Prea mult! Tu eşti călăul! În numele legii separi vertebre,
străpungi ficaţi, faci să curgă râuri de sânge! Fără ca cineva să te tragă la răspundere..

Putem improviza un uragan. La comandă, tot poporul să sufle în
aceeaşi direcţie...

DRACULA (cu furie crescândă): Ajunge! La ora nouă punct am fost acolo, cu tot alaiul. Curteni, ambasadori, cronicari, o anumită parte a presei. Fiind vorba de un carnaval, mă aşteptam să aud un cor de ţipete. Din pădurea aceea mutilată mă aşteptam să curgă durerea în mod organizat. Să aud frica biciuind cerul, sfâşietor, ca o aripă de diavol. Douăzeci de mii de oameni în grea suferinţă, ţintuiţi în copaci, contorsionaţi, ţinându-şi în palme o parte din organele interne. Douăzeci de mii de spaime, unite într-un singur ţipăt, zguduind Universul...

Natură moartă cu oameni vii.

Ce-aţi făcut? Unde e vitalitatea acestei scene? Au nu trebuia să faceţi voi spaima să vibreze? Moartea este tot artă, domnilor! N-aţi înţeles nimic din estetica morţii! Asta numiţi voi vizualizarea durerii? Unde era muzica? De ce nu s-au auzit câinii urlând? Unde erau poeţii? (Brusc, devine duios.) Ah, poeţii, aceste spirite minunate care ştiu să facă durerea să rimeze!

Ştiţi că suntem ţara cu cei mai mulţi
trădători pe cap de locuitor?

ISCOADA (scoate carneţelul şi se pregăteşte să scrie, puternic intrigat): Alină orice durere?
PRIMUL SOLDAT : Chiar aşa.
ISCOADA (concentrat, la culme): Sunteţi siguri?
AL DOILEA SOLDAT : Sigur că suntem siguri! Profesional, e mai pregătit decât
Hippocrates. Mie mi-a scos un glonţ din creier, fără să simt durerea

PREOTUL : Regele are tot mai des crize de erezie, cu ciudate incursiuni în geometria
absurdului

Aţi militarizat alaiul lui Dumnezeu, după chipul şi asemănarea voastră...Prelungiţi unghiile şi dantura bieţilor arhangheli cu fel de fel de accesorii metalice. Îi organizaţi în plutoane, regimente, divizii, după modelul haitei umane...


FAUSTINA : Păi vedeţi? Iadul este locul unde se teatralizează pedeapsa. Prin efecte
scenice amplificăm dimensiunea păcatului. Iadul este un teatru, părinte..

FAUSTINA : Pentru unii a devenit o practică. La noi, dacă e vorba de ofrande, sfinţii preiau totul, în vreme ce dracii se aleg numai cu ocara. Mare greşeală! Lumea, lumea reală, este un echilibru între bine şi rău, iar Dumnezeu este cheie de boltă în acest echilibru. Dacă răul dispare complet, binele va subjuga totul. Atunci va începe tirania binelui, cumplita dictatură a îngerilor...(Iscoada traversează în fugă scena de la dreapta la stânga. Cei doi îl ignoră.)

Codul penal al lui Dracula este mai mult dacât draconic. Este
draculic. Conţine o singură pedeapsă : tragerea în ţeapă...

DRACULA : Minciuni! (Aruncă ziarul.) Ştii bine că în materie de moarte fantezia mea nu are margini! Decapitări, crucificări, trageri pe roată...Pe unii, de viţă nobilă i-am fiert, la foc domol, în ulei de măsline. Ehei, pe vremea aceea uleiul era ieftin! Tragerea în ţeapă s-a generalizat în ultimii ani, din raţiuni pur umanitare...

ŢIGANUL (timid): Justiţia?...Ce să vă spun...Mânca-v-aş...E tare fragilă. De parcă ar fi din sticlă. Trebuie să te porţi cu ea delicat. Justiţia? Cei judecaţi spun că e aspră...Celor ce judecă li se pare dulce...Seamănă cu un borcan de dulceaţă! Aceasta e justiţia, domnilor. Sticle şi borcane!...Ăăă!...Am terminat.

Comparând justiţia cu o sticlă, dumnealui scoate, subtil, în relief nevoia de transparenţă

Bine, bine! Fii mai concis! Mă oboseşte logoreea ta avocăţească.
Aduceţi primul inculpat!

JUDECĂTORUL (cu un aer savant): Măria ta, un om sub anestezie se ridică deasupra

durerii sale. O asemenea practică devine subversivă într-un stat totalitar, într-un stat în care
teama de durere e totul...

CĂLĂUL (în acorduri calme): Blestemul florilor. Tot ce am făcut a fost să răzbun mii de
buchete, rupte de criminali, condamnate la ofilire colectivă.

DRACULA (se ridică de pe tron): Ajunge!...Ai fost fantastic! Te ridic la rang de Mare Cavaler (Îmbrăţişează Călăul.) Consemnat să fie acest lucru în cronici! Nici nu ştiu ce pedeapsă să-ţi dau. Codul penal e prea sărac.
FAUSTINA (mirată): Pedeapsă? Dar a fost magnific!

DRACULA : Faustina, ai văzut cu ochii tăi! A fost magistral! Este, fără îndoială, un spirit liber. Eliberatoare e numai moartea. Poţi să refuzi unui asemenea spirit pedeapsa capitală?

DRACULA (patetic): Iubito! Mă părăseşti pentru asemenea fleacuri? Ah, iar mă apucă damblaua! (Autoritar şi vulgar.) Nu pleca, proasto! Ce mai vrei? Servici ţi-am găsit! Ţi-am luat garsonieră în buricul târgului! Te-am cărat cu mine pe la toate sindrofiile! Lună de lună îţi achit facturile! Jigodia dracului!

DRACULA : Dinastia? Din ea şi din mine va creşte o dinastie solidă. Pe acest scaun al Puterii se vor perinda, după noi, numeroşi pui de drac...Va fi o dinastie puternică pentru că puterea are şi va avea latura ei satanică. (Cu un aer de maximă generozitate.) În cinstea evenimentului, iată, îi graţiez pe cei trei osândiţi! Daţi-le drumul! Părinte, aşteptăm binecuvântarea ta...

JUDECĂTORUL (alarmat): E jale. S-a ales praful de industria noastră forestieră. Toată
masa lemnoasă defrişată anual este transformată în ţepe.


DRACULA : Ce se-ntâmplă aici?
ŢIGANUL : Măria ta, e revoluţie

Propun un guvern monocolor, alcătuit din foşti informatori

Din surse absolut sigure, serviciile noastre secrete au aflat că Iadul este pavat cu bune intenţii. Există dovezi clare că acest pavaj s-a făcut cu materiale scoase ilegal din
carierele ţării noastre..
FAUSTINA (nu înţelege): Adică...
JUDECĂTORUL (cu aplomb): Doamnă, aţi scos din ţară bunele noastre intenţii, fără măcar
să achitaţi taxele vamale...
FAUSTINA (tare): Dovada!
ISCOADA (insistent): Dovada e evidentă. Scotociţi ţara, de-a lungul şi de-a latul. Nu veţi mai găsi nicăieri oameni bine intenţionaţi.

DRACULA (către Faustina, uşor speriat): Ah, nu! Faustina, ăştia vorbesc serios?
FAUSTINA (concentrată): Mai degrabă au un mod tragic de a glumi.
CĂLĂUL (hotărât): Inculpat Dracula, cere-ţi iertare în faţa acestui tribunal! Recunoaşte că ai
greşit!
DRACULA (ironic): Am greşit, de vreme ce nu v-am omorât la timp. Îmi cer iertare.

ISCOADA : Condamnarea ei ar afecta ireparabil relaţiile noastre diplomatice cu Iadul, singurul nostru aliat de nădejde.

DRACULA (îi face, şmechereşte, cu ochiul): Mie nu-mi rămâne decât să mor pentru patrie.
Nu trebuie să-ţi faci probleme. Ai auzit. Mă vor reabilita după înmormântare

JUDECĂTORUL (improvizează, cu voce nesigură): În numele legii...legilor nescrise, valabile în jungla densă a existenţei noastre, acest tribunal alcătuit din oameni cu mintea rătăcită, îl condamnă la moarte, prin tragere în ţeapă, pe numitul Dracula Vodă, nebun, fost rege, mare poet, vampir în timpul său liber, născut în arcul de curbură carpato-corsican, fiul lui Adolf Visarionovici Nero...Sentinţa...(Lupii urlă tot mai insistent.) Sentinţa este definitivă, fără drept de recurs.

Articolul 7, aliniatul 3 din legea junglei...

Slugărnicia voastră mă dezgustă.
(Pauză.) De unde vă procuraţi atâtea feţe? Din ce garderobă scoateţi atâtea măşti?

Măria ta, o nouă dimineaţă coboară peste ţară. Şi noi nu
ştim încă forma ei de guvernare..

Blestemată să fie dimineaţa! Dimineaţa ucigaşă de noapte. Ucigaşă de visuri

Sunt slăbit. Toate aceste întoarceri în timp mă epuizează.

Eu sunt nemuritor. Nu am simţul timpului...

FAUSTINA (cu o furie oarbă): Câştigai un rahat! Toată planeta era împotriva ta,
nenorocitule! Ţii minte cum ai venit să te milogeşti? (Îl imită pe Dracula, făcând iar salutul
nazist.) „Eva, nu cumva ai o fiolă de cianură în plus?...

Aşa, fără creier, plantele sunt mai cerebrale decât oamenii.

Mă simt aşa de bine, înlănţuit între parantezele lui plus şi minus infinit.

Dracula: Este clar că trebuie să mori. Dar ţin la tine. Îţi promit că te voi readuce imediat la viaţă. Ca să mai am plăcerea să te omor o dată.


Don Siempre (întinde capa, pe partea stângă): Câte simţuri ai tu, Sancho?
Tomas: Cinci, pe onoarea mea! (Cu capul înainte, asaltează capa.)
Don Siempre (întinde capa pe partea dreaptă): Cinci simţuri? Nu ţi-e ruşine, nesimţitule? Numai cinci simţuri, la vârsta ta?


Don Siempre: Dincolo de înainte este tot înainte! E suficient să priviţi o clipă înapoi şi acesta devine înainte... Cerul e plin de sfere albastre care nu ştiu altceva decât să meargă înainte! Demnitatea planetelor! Dumnezeu controlează autoritar situaţia! Îi permite totuşi Diavolului să ne joace anumite feste. (Tare.) Dar dreptul de a visa e garantat de constituţia solară!

Până la eliberarea actului de deces, nimeni nu se poate considera cu adevărat mort.

Bărbatul: Care ţi-e ultima dorinţă?
Groparul: Să redau asceţilor pofta de mâncare, să fac un călugăr să zâmbească...

Când s-a rupt firul, marioneta a căzut grămadă. A fost primul ei gest independent.

Am locuit un timp în sufletul unei femei. Mare înghesuială.

Vreau să fiu îmbălsămat. Nu cred în a doua viaţă. Doresc să fac o bucurie arheologilor.

Un cimitir ecologic perfect, numit Uitare.

De ce m-ai făcut lup, Doamne, dacă trebuie să iubesc oile?

De ce nu-mi răspundeţi? Nu cumva aţi murit şi nu vreţi să se ştie?

V-am lăsat să mă călcaţi în picioare. Sunteţi tare uşori, dar aveţi încălţările murdare.

Nu mai controlez traficul ideilor contradictorii din mintea mea. Accidentul cerebral este inevitabil.

În ce temei îmi descrieţi voi Lumea de Apoi? Ce experienţă aveţi voi în materie de moarte? Aţi murit voi vreodată?


Profesorul I (flutură o hârtie): Avem ordin scris să-ţi confiscăm ultimele vise!
Don Siempre: Şi ce-mi oferiţi voi în schimb, tâllharilor? Un cer cu număr de inventar? Un Dumnezeu plătitor de impozite?

Regizorul: Începem imediat! Te rog să te machiezi!
Femeia: Da, stăpâne! Îmi voi pudra durerea! Pustiul sufletului îl voi acoperi cu farduri... Viaţa unei femei este o permanentă scenografie. Lacrimi şi rimel. Rimel şi lacrimi.

Doamne, ajută-mă să supravieţuiesc loviturii primite în obrazul drept, pentru a-i putea oferi aproapelui obrazul stâng

Unii au nevoie de sufleor, pentru a spune exact cine sunt.

S-a bucurat când a auzit că va plăti cu capul. Nu spera să scape atât de ieftin.

Să fie Dumnezeu o personificare a speranţei? Sau poate un bioprogramator cosmic, genial?

John: Ce reprezintă această operă, maestre?
Brâncuşi: O putină!
John: O putină suprarealistă?
Brâncuşi: O putină de varză!


Femeia: Ai plecat, lumină a luminilor! Te-au învins jucăriile tale de lut... Acum te vei muta în arbori, vei pluti pe aripi de păsări migratoare. Şi laşi în urmă un spectacol neterminat, adoratule! Singură rămân, ca o salcie plângătoare, răvăşită de vânturi... Rămân să port prin veacuri traista ta cu idealuri! Glasul tău cristalin nu mai cântă! Aspre şi reci sunt palmele tale, olarule! Tu iei cu tine ultima speranţă.

Faustina: Fără îndoială, e un mare artist. Iubeşte florile. Puterea face din el un monstru! Iar eu îl iubesc... Cred că pentru prima oară iubesc sincer în viaţa mea. Monstruozitatea lui fără pereche trezeşte în mine porniri umane. Cred că are loc un transfer de energie. În măsura în care creşte bestia din el, simt cum moare diavolul din mine..

valeriu butulescu

Bărbatul: V-am adus un exemplar. (Îi întinde o carte.)
Ofiţerul: Ce este aceasta?
Bărbatul: Viaţa mea, din carton, aracet şi hârtie....
Ofiţerul (răsfoind cartea): Cam subţire!
Bărbatul: E varianta epică şi lacrimogenă. Volumul întâi...
Ofiţerul (cântărind volumul): Şi destul de uşoară...
Bărbatul: Autorul nu poate aborda subiecte grele. E un uşuratic, prin definiţie...
Herghelia albastră (Forţa imaginaţiei)

Bărbatul: Nu am putut să fac nimic! În câteva rânduri, am închis ochii! E singura mea formă de apărare...
Ofiţerul: Ce comedie!
Bărbatul: Ba e tragedie, în toată regula! Moartea mea este iminentă... Sunt hotărât să mă sinucid!


Autorul (notează febril): Spune drept? Corpul meu te atrage?
Bărbatul (încurcat): Simt ceva... O atracţie destul de vagă! Atâta cât permite legea atracţiei universale... Spiritul datoriei mă împinge uşor spre dumneavoastră...
Autorul: Lasă-te purtat de instinct!
Bărbatul: Ah, nu pot să-mi permit aşa ceva! Ar însemna să vă ucid!


Zmeul Zmeilor: Poveşti, poveşti... Poveştile acestea n-au nicio logică. Ia să vă spun eu o poveste adevărată! Eram tânăr, vânjos, voinic. Mă îndrăgostisem de o fată de pe tărâmul vostru. Fata lui Smântână Împărat...
Făt-Frumos: Smântână Împărat? Ăăăă! Îl ştiu. E ăla de la Fabrica de Lapte...
Zmeul Zmeilor: Era o fată frumoasă şi fără prejudecăţi. Mă iubea, fără să ţină seamă că sunt zmeu. M-am dus la Împăratul nostru şi i-am cerut dezlegare, să mă însor cu ea. N-a fost chiar încântat, dar a acceptat. Apoi am alergat la Smântână Împărat să-i cer fata de soţie. Şi ăsta a zis că mi-o dă bucuros, numai să-i duc luna de pe cer.
Făt-Frumos: La ce îi trebuia luna de pe cer?
Zmeul Zmeilor: Zicea că vrea să o pună la el în curte, în chip de felinar. Să nu mai cheltuie atâţia bani cu iluminatul...
Pacea cu zmeii


Tomas (încurcat): Nu îndrăznesc, majestate! E împotriva protocolului!
Elena (autoritară): Ia-mă în braţe, prostule! Eu reprezint puterea suverană! Îţi poruncesc! Iubeşte-mă!
Don Siempre

Acum e momentul să-mi puneţi beţe-n roate. Simt că o iau la vale!


Regizorul: Aţi auzit? Aceste jucării de lut protestează! Se cred oameni! I-am lipit cum am putut, răscolind biblioteci, scotocind prin mii de sertare! Două colaje vorbitoare, asta am plămădit! Fiecare organ al lor provine din altă carte! Îi las să stea în parcul meu fără chirie! I-am învăţat să vorbească şi acum mă înjură... Lumea mea este un patrulater strâmb! Eu, veşnic vârf. Ei trei, mereu la bază. Patru feţe inegale ale realităţii. Patru puncte cardinale în haos. Omogenizarea, globalizarea, căderea în simetrie, echilibrarea energiilor reci, toate acestea sunt culmi ale stagnării! Eu vin din haos şi cred în haos! Pentru că numai haosul este creator.


Groparul: Muncă de birou! O să vezi! Vine la tine câte un tip băţos, cu aere de capitală. Se prezintă. Îţi arată numărul de înregistrare. Te pune să cauţi visele lui din tinereţe. Iar tu îi trânteşti în nas geamul de la ghişeu, strigând: Dosarul tău e la gunoi, dobitocule! Du-te acasă şi visează cum trebuie.