Be so strong that nothing can disturb your peace of mind. Talk health, happiness, and prosperity to every person you meet. Make all your friends feel there is something special in them. Look at the sunny side of everything. Think only of the best, work only for the best, and expect only the best. Be as enthusiastic about the success of others as you are about your own. Forget the mistakes of the past and press on to the greater achievements of the future. Give everyone a smile. Spend so much time improving yourself that you have no time left to criticize others. Be too big for worry and too noble for anger.
Larsen, Christian D.

lao zi

Numai dacă eşti neîntregit te vei împlini, numai dacă eşti îndoit te vei îndrepta, numai dacă eşti scobit te vei umple, numai dacă eşti învechit te vei înnoi.

E o groapă în mijlocul drumului
Posted on 21 decembrie 2010 by admin

E o groapă în mijlocul drumului
de Portia Nelson

I.
Merg pe stradă.
E o groapă adâncă în mijlocul drumului.
Cad în ea.
Sunt pierdut … nimeni nu mă ajută.
Nu e vina mea.
Durează o veşnicie până ies.

II.
Merg pe aceeaşi stradă.
E o groapă adâncă în mijlocul drumului.
Mă fac că n-o vad.
Cad în ea din nou.
Nu pot să cred ca sunt iar în groapă.
Dar nu e vina mea.
Durează mult până ies.

III.
Merg pe aceeaşi stradă.
E o groapă adâncă în mijlocul drumului.
O văd.
Tot cad în ea. E deja obişnuintă.
Am ochii deschişi.
Ştiu unde sunt.
E vina mea. Ies din groapă imediat.

IV.
Merg pe aceeaşi stradă.
E o groapă adâncă în mijlocul drumului.
O ocolesc.

V.
Merg pe altă stradă.

valeriu butulescu- don siempre

DON SIEMPRE (către Halat): Îmi amintesc perfect! Ningeam aşa frumos! Raţional şi
calm. De sus în jos…

VOCEA DE BAS (râde): Tu crezi că frigul cosmic este la îndemâna oricui?
VOCEA DE SOPRANĂ (râde): Tu eşti un simplu pacient!

VOCEA DE SOPRANĂ: Faţă de veşnicia ta avem serioase rezerve!
VOCEA DE BAS: Vorbeşti prea mult, pentru a fi etern. Fiecare rostire este o naştere.
O poartă către moarte.

VOCEA DE BAS (grav, sentenţios): Ascultă, Don Siempre! Priveşte atent în jur! Vezi
cumva mormintele celor nenăscuţi?
DON SIEMPRE (îşi roteşte privirea, derutat): Văd ruine de case care încă nu s-au
zidit… Orice lucru posibil este adevărat.

E prima zi de noiembrie.
Astăzi cei vii mişună prin cimitire. Pe toţi i-a lovit aducerea aminte…

DON SIEMPRE (hotărât): Ajunge! Dacă nu sunt veşnic, lăsaţi-mă să plec!

VOCEA DE SOPRANĂ: Morţii au tot mai puţin spaţiu vital!
VOCEA DE BAS: Tu ştii că ultimii decedaţi îşi dorm somnul de veci în picioare?

(Ridică privirea spre cer.) Domnule
preşedinte, onorată instanţă, opriţi această farsă sinistră! (Plânge.) Nici la spital nu
se poate vorbi întruna despre moarte!

DON SIEMPRE (cu aplomb): Nemurirea îmi dă curaj! Mă îndeamnă la
descompunere. Putrezirea este o trecere. Şi viaţa este o trecere. Şi câinele care
trece strada este o trecere!

Ce părere ai? O mică incizie în
aorta principală…

DON SIEMPRE (calm): Răspund cu plăcere! Voi m-aţi declarat iresponsabil! Zămislit
din ce nu există, condus de cel care nu este! Zac aici, în aşteptarea unui zbor
imposibil. Privesc cum timpul fierbe în retorte. (Aruncă Halatul peste Mătură.) Bolnav
şi plin de har! (Priveşte spre cer.) Doamne, de ce îţi încarci comorile pe corăbii atât
de şubrede?

DON SIEMPRE: Lasă glumele, Sancho! Situaţia e gravă! Am săvârşit o crimă dublă,
fără premeditare…

TOMAS (ironic): De ce l-aţi ucis?
DON SIEMPRE (vesel): Am crezut că-i face plăcere. Vorbea cu atâta pasiune
despre moarte!

Ora şapte, domnule Siempre! Trâmbiţele cereşti au sunat. E timpul să vă
treziţi la realitate!

Pune-l în dulap! Mandatul său de om a expirat!

Din dosare ne-am născut, în dosare ne întoarcem

Trebuie să dovedim respect faţă de fiinţele care nu există!

Sancho, înainte de
primul divorţ, femeile sunt tare naive…

DON SIEMPRE: Priveşte Sancho! (Poartă Mătura, cu mare respect, pe braţe). Iată
ce a rămas din tinereţea ei. Un vis blond, prăbuşit în hăul întunecat al memoriei…

DON SIEMPRE: Sunt două iluzii, Sancho! Două iluzii care râd! Râd de amintirile
mele…

TOMAS: Stăpâne! Vreau să cunosc adevărul! (Loveşte iar capa, cu capul înainte.)
DON SIEMPRE: Adevărul este la mijloc! Tu, cu mintea ta bovină, cauţi, ba la
dreapta, ba la stânga!

DON SIEMPRE: Prostule! Cu cinci simţuri nu ai ce explora în lumea mea!

DON SIEMPRE: Şi cât crezi tu că face unu şi cu unu? Te pomeneşti că doi! Ai fi în
stare, la bruma ta de minte! Dar doi este profund impur! Veşnica dihonie dintre bine
şi rău, binom al nefiinţei…

DON SIEMPRE: Nu! Scrie şapte! Declar pe proprie răspundere şi semnez: unu şi cu
unu fac şapte! Cel mai sfânt dintre numerale, triumf al spiritului, expresie a maturităţii
cosmice! Şapte ceruri ai deasupra capului, Sancho! Săptămâna se-nchide în şapte
zile. Şapte daruri are Sfântul Duh! Şapte planete mari se-nvârt în jurul meu! Scrie
şapte!
TOMAS: Vasăzică, noi doi suntem şapte! (Hotărât.) Stăpâne, nu pot!

TOMAS (îşi pipăie tâmplele): Credeţi că mi-am pierdut capul?
DON SIEMPRE: Posibil! La bărbaţi se întâmplă frecvent. Nu au nevoie de ghilotină!
O fustă e de-ajuns!

DON SIEMPRE: Vino să te consult! (Îi smulge stetoscopul.) Respiră! Inspiră! Expiră!
Aspiră! Transpiră! (Pauză.) Foarte bine… (Îl loveşte cu degetul în frunte) Eşti tare gol
la interior.

DON SIEMPRE: Ai cap! Nu exisă nici o îndoială!. (Îl ascultă cu stetoscopul.) Simt
pulsul unui mamifer bine hrănit, fără colesterol şi fără idealuri. Boala ta, Sancho, se
cheamă sănătate. „Minte sănătoasă în corp sănătos”. Altceva nici că-i trebuie
mediocrităţii!

Fă ceva! Eşti înspăimântător de lucid!

din Troia de pomană?
DON SIEMPRE: Te-am invocat, doamnă a lumii vechi!
ELENA: Foarte bine! Am venit! Acum sunt a ta! Ia-mă! Poţi să mă invoci în orice
poziţie!

DON SIEMPRE: Bărbat e puţin spus! Eu sunt un principiu masculin!
ELENA (uimită): O, cerule! Nu m-am culcat niciodată cu un principiu!

DON SIEMPRE: Unde este soţul tău?
ELENA: Care dintre ei?
DON SIEMPRE: Cel legitim! Regele Menelau!
ELENA (indispusă): La el în criptă! Un nenorocit! S-a retras din viaţa publică! A
ajuns o mână de oase! Trăieşte din mila turiştilor

ELENA (pune banii în poşetă): Nu te enerva, scumpule! Ştiu că e joacă de poet
pentru tine să faci din taur minotaur şi din balaur aur! (Tandră.) Eşti bogat! Toate
hergheliile de cai verzi sunt ale tale! Şi ce puternic eşti! (Declamă.) Căutător de
avântate culmi! Mereu chemat de înălţimi albastre! Căţărătorule! (Îl trage peste ea.)
Hai, urcă-te pe muntele lui Venus…

DON SIEMPRE: Elena! Eu încă mai cred în castitate şi virtute…
ELENA: O, ce formă nobilă de impotenţă!

DON SIEMPRE: Doamnă, eu nu aştept miracolul, eu îl creez!

DON SIEMPRE: Colier! Superb arată gâtul unei femei într-un ştreang de aur!

ELENA: Câţi ani are?
DON SIEMPRE: Nu ştiu. Când a plecat în oraş avea cincizeci…

DON SIEMPRE: Eşti orb, Sancho! Pentru că vezi şi nu înţelegi!
TOMAS (priveşte atent spre Elena): Adevărat! Văd şi nu văd nimic!

TOMAS: Doamne, câtă toamnă! Ce jaf de frunze!
ELENA (gravă): Moartea se îmbracă în culori vii!

TOMAS (îşi acoperă faţa): Mi-e frică, majestate… Sunt cetăţean de onoare al
oraşului! Am şaizeci de ani!
ELENA: Mucosule! Credeam că eşti major!

ELENA: Care este secretul lui?
TOMAS: Credinţa, majestatea voastră! Crede cu tărie în lucruri care nu există!

DON SIEMPRE (trezit din somn, lucid, sare în picioare): Realitatea este cel mai
cumplit coşmar! Închipuiţi-vă, domnule doctor, am visat că…

DON SIEMPRE: Să nu ceri niciodată unei femei imposibilul! E capabilă să ţi-l dea!

TOMAS (ameninţător): Tu m-ai nenorocit! Tu ai umplut salonul cu viezuri albi! Ai
ascuţit unghiurile drepte, cu vederea ta obtuză! Peste tot zboară fluturii tăi, în cămăşi
de noapte!

DON SIEMPRE: De ce iei viaţa în serios? Ştii bine că e trecătoare…

DON SIEMPRE: Înseamnă că te strâng încălţările! Mărginirea doare!

DON SIEMPRE: Dacă Lumea de Apoi ar fi o certitudine, am agoniza cu entuziasm,
am muri cu mai multă tragere de inimă...
TOMAS (se ia cu mâinile de cap): Sunt obosit!

DON SIEMPRE: Dă-i viaţa înapoi!
NEANTIDA: Fii serios! Moartea e punct, nu virgulă!

NEANTIDA: Ar trebui înviat şi aspru pedepsit!

NEANTIDA: Sper să reuşesc! Dar să ştii că va fi un alt om. O altă conştiinţă. Încerc
să-i las doar amintirile frumoase. Îi voi spăla creierul cu un detergent special...

NEANTIDA: Mulţumesc! (Ia coasa.) Un simbol ridicol, depăşit! Incomod şi puţin
eficient. Ehei! Lumea s-a înmulţit! Va trebui să-mi iau o motocositoare!

PROFESORUL I (râde): Soarele n-are de ales! Se roteşte după legile noastre!

PROFESORUL I (flutură o hârtie): Avem ordin scris să-ţi confiscăm ultimele vise!

DON SIEMPRE (înflăcărat): Noaptea am dat năvală în cetate, alături de greci, cu
sabia trasă! Gluma se terminase! Intrasem în război împotriva mea! Luptam cu mine
însumi! Loveam fără milă în propriile mele convingeri!

PROFESORUL I: De necrezut!
PROFESORUL II: Suntem captivi!
PROFESORUL I: Ne reţine o linie!
PROFESORUL II: Ostaticii unei singure dimensiuni!
PROFESORUL I: Nu există o explicaţie logică!
PROFESORUL II: Să nu intrăm în panică!
PROFESORUL I: Vom găsi o soluţie raţională!

Să fim serioşi! E prea îngust! Cum să treacă pe aici nişte oameni cu vederi atât de
largi!

Dincolo de înainte este tot înainte! E suficient să priviţi o clipă înapoi
şi acesta devine înainte... Cerul e plin de sfere albastre care nu ştiu altceva decât să
meargă înainte! Demnitatea planetelor! Dumnezeu controlează autoritar situaţia! Îi
permite totuşi Diavolului să ne joace anumite feste. (Tare.) Dar dreptul de a visa e
garantat de constituţia solară!

Ce-i cu tine? Răspunzi sec şi plictisitor, ca la carte!
Lasă fantezia să zburde! Descarcă-ţi în voie sacii de cuvinte! Învaţă să baţi câmpii,
băiete!

DON SIEMPRE (prinde Vasul.): Apropie-te, Sancho! Vino să visăm împreună!
Urmăreşte-mă! Să vezi cât de simple sunt lucrurile compuse!


PROFESORUL II: Devii obositor! Prea multă coerenţă!

“We’ve all heard the proverbs, heard the philosophers, heard our grandparents warning us about wasted time, heard damn poets urging us to seize the day. Still sometimes, we have to see for ourselves. We have to make our own mistakes. We have to learn our own lessons. We have to sweep today’s possibility under tomorrow’s rug until we can’t anymore. Until we finally understand for ourselves what Benjamin Franklin really meant. That knowing is better than wondering, that waking is better than sleeping, and even the biggest failure, even the worst, beat the hell out of never trying.”

“I wish you were here. But you’re not, you’re there. And there doesn’t know how lucky it is.”

“The fluttering in the stomach goes away and the dull waking pain. Sometimes I think of you and I feel giddy. Memory makes me lightheaded, drunk on champagne. All the things we did. And if anyone had said this was the price I would have agreed to pay it. That surprises me; that with the hurt and the mess comes a shaft of recognition. It was worth it. Love is worth it.” ~Jeannette Winterson

“I love no one but you, I have discovered, but you are far away and I am here alone. Then this is my life and maybe, however unlikely, I’ll find my way back there. Or maybe, one day, I’ll settle for second best. And on that same day, hell will freeze over, the sun will burn out and the stars will fall from the sky.” ~A Series of Unfortunate Events

“I just want you…that’s it. All your flaws, mistakes, smiles, giggles, jokes, sarcasm. Everything. I just want you.” ~Sara Quin

“The feelings that hurt most, the emotions that sting most, are those that are absurd; the longing for impossible things, precisely because they are impossible; nostalgia for what never was; the desire for what could have been; regret over not being someone else; dissatisfaction with the world’s existence. All these half-tones of the soul’s consciousness create in us a painful landscape, an eternal sunset of what we are.” ~Fernando Pessoa


“A true soul mate is probably the most important person you’ll ever meet, because they tear down your walls and smack you awake. But to live with a soul mate forever? Nah. Too painful. Soul mates, they come into your life just to reveal another layer of yourself to you, and then leave. A soul mate’s purpose is to shake you up, tear apart your ego a little bit, show you your obstacles and addictions, break your heart open so new light can get in, and make you so desperate and out of control that you have to transform your life.” ~Elizabeth Gilbert

“Nothing you love is lost. Not really. Things, people–they always go away sooner or later. You can’t hold them anymore than you can hold moonlight. But if they’ve touched you, if they’re inside you, then they’re still yours. The only things you ever really have are the ones you hold inside your heart.” ~Bruce Coville

„Noi, arborii / În parcul central vom răsădi oameni / Îi vom uda zilnic cu stropitori de sânge / Din cizme le vor creşte rădăcini trainice.” (Cântă.) Tra, la, la, la

”Adevărata Apocalipsă va veni / Când răbdarea florilor se va sfârşi.”

Într-un fel, suntem exilaţi. Când lumea fuge
de tine, tot exil se numeşte

Bine e puţin spus. Mă simt monstruos.

Am promis pentru că uneori sunt tolerant. Dar toleranţa mea nu merge până acolo, încât să fiu tot timpul de acord cu mine însumi.

FAUSTINA (gravă): Carnavalul durerii...
DRACULA (vesel): Sărbătoarea anului...

Cu ea se întâmplă, totuşi, ceva ciudat. Din zi în zi e tot mai bestială. Mă tem că în curând se va preface de-a binelea în om..

DRACULA (neînduplecat): Prea mult! Tu eşti călăul! În numele legii separi vertebre,
străpungi ficaţi, faci să curgă râuri de sânge! Fără ca cineva să te tragă la răspundere..

Putem improviza un uragan. La comandă, tot poporul să sufle în
aceeaşi direcţie...

DRACULA (cu furie crescândă): Ajunge! La ora nouă punct am fost acolo, cu tot alaiul. Curteni, ambasadori, cronicari, o anumită parte a presei. Fiind vorba de un carnaval, mă aşteptam să aud un cor de ţipete. Din pădurea aceea mutilată mă aşteptam să curgă durerea în mod organizat. Să aud frica biciuind cerul, sfâşietor, ca o aripă de diavol. Douăzeci de mii de oameni în grea suferinţă, ţintuiţi în copaci, contorsionaţi, ţinându-şi în palme o parte din organele interne. Douăzeci de mii de spaime, unite într-un singur ţipăt, zguduind Universul...

Natură moartă cu oameni vii.

Ce-aţi făcut? Unde e vitalitatea acestei scene? Au nu trebuia să faceţi voi spaima să vibreze? Moartea este tot artă, domnilor! N-aţi înţeles nimic din estetica morţii! Asta numiţi voi vizualizarea durerii? Unde era muzica? De ce nu s-au auzit câinii urlând? Unde erau poeţii? (Brusc, devine duios.) Ah, poeţii, aceste spirite minunate care ştiu să facă durerea să rimeze!

Ştiţi că suntem ţara cu cei mai mulţi
trădători pe cap de locuitor?

ISCOADA (scoate carneţelul şi se pregăteşte să scrie, puternic intrigat): Alină orice durere?
PRIMUL SOLDAT : Chiar aşa.
ISCOADA (concentrat, la culme): Sunteţi siguri?
AL DOILEA SOLDAT : Sigur că suntem siguri! Profesional, e mai pregătit decât
Hippocrates. Mie mi-a scos un glonţ din creier, fără să simt durerea

PREOTUL : Regele are tot mai des crize de erezie, cu ciudate incursiuni în geometria
absurdului

Aţi militarizat alaiul lui Dumnezeu, după chipul şi asemănarea voastră...Prelungiţi unghiile şi dantura bieţilor arhangheli cu fel de fel de accesorii metalice. Îi organizaţi în plutoane, regimente, divizii, după modelul haitei umane...


FAUSTINA : Păi vedeţi? Iadul este locul unde se teatralizează pedeapsa. Prin efecte
scenice amplificăm dimensiunea păcatului. Iadul este un teatru, părinte..

FAUSTINA : Pentru unii a devenit o practică. La noi, dacă e vorba de ofrande, sfinţii preiau totul, în vreme ce dracii se aleg numai cu ocara. Mare greşeală! Lumea, lumea reală, este un echilibru între bine şi rău, iar Dumnezeu este cheie de boltă în acest echilibru. Dacă răul dispare complet, binele va subjuga totul. Atunci va începe tirania binelui, cumplita dictatură a îngerilor...(Iscoada traversează în fugă scena de la dreapta la stânga. Cei doi îl ignoră.)

Codul penal al lui Dracula este mai mult dacât draconic. Este
draculic. Conţine o singură pedeapsă : tragerea în ţeapă...

DRACULA : Minciuni! (Aruncă ziarul.) Ştii bine că în materie de moarte fantezia mea nu are margini! Decapitări, crucificări, trageri pe roată...Pe unii, de viţă nobilă i-am fiert, la foc domol, în ulei de măsline. Ehei, pe vremea aceea uleiul era ieftin! Tragerea în ţeapă s-a generalizat în ultimii ani, din raţiuni pur umanitare...

ŢIGANUL (timid): Justiţia?...Ce să vă spun...Mânca-v-aş...E tare fragilă. De parcă ar fi din sticlă. Trebuie să te porţi cu ea delicat. Justiţia? Cei judecaţi spun că e aspră...Celor ce judecă li se pare dulce...Seamănă cu un borcan de dulceaţă! Aceasta e justiţia, domnilor. Sticle şi borcane!...Ăăă!...Am terminat.

Comparând justiţia cu o sticlă, dumnealui scoate, subtil, în relief nevoia de transparenţă

Bine, bine! Fii mai concis! Mă oboseşte logoreea ta avocăţească.
Aduceţi primul inculpat!

JUDECĂTORUL (cu un aer savant): Măria ta, un om sub anestezie se ridică deasupra

durerii sale. O asemenea practică devine subversivă într-un stat totalitar, într-un stat în care
teama de durere e totul...

CĂLĂUL (în acorduri calme): Blestemul florilor. Tot ce am făcut a fost să răzbun mii de
buchete, rupte de criminali, condamnate la ofilire colectivă.

DRACULA (se ridică de pe tron): Ajunge!...Ai fost fantastic! Te ridic la rang de Mare Cavaler (Îmbrăţişează Călăul.) Consemnat să fie acest lucru în cronici! Nici nu ştiu ce pedeapsă să-ţi dau. Codul penal e prea sărac.
FAUSTINA (mirată): Pedeapsă? Dar a fost magnific!

DRACULA : Faustina, ai văzut cu ochii tăi! A fost magistral! Este, fără îndoială, un spirit liber. Eliberatoare e numai moartea. Poţi să refuzi unui asemenea spirit pedeapsa capitală?

DRACULA (patetic): Iubito! Mă părăseşti pentru asemenea fleacuri? Ah, iar mă apucă damblaua! (Autoritar şi vulgar.) Nu pleca, proasto! Ce mai vrei? Servici ţi-am găsit! Ţi-am luat garsonieră în buricul târgului! Te-am cărat cu mine pe la toate sindrofiile! Lună de lună îţi achit facturile! Jigodia dracului!

DRACULA : Dinastia? Din ea şi din mine va creşte o dinastie solidă. Pe acest scaun al Puterii se vor perinda, după noi, numeroşi pui de drac...Va fi o dinastie puternică pentru că puterea are şi va avea latura ei satanică. (Cu un aer de maximă generozitate.) În cinstea evenimentului, iată, îi graţiez pe cei trei osândiţi! Daţi-le drumul! Părinte, aşteptăm binecuvântarea ta...

JUDECĂTORUL (alarmat): E jale. S-a ales praful de industria noastră forestieră. Toată
masa lemnoasă defrişată anual este transformată în ţepe.


DRACULA : Ce se-ntâmplă aici?
ŢIGANUL : Măria ta, e revoluţie

Propun un guvern monocolor, alcătuit din foşti informatori

Din surse absolut sigure, serviciile noastre secrete au aflat că Iadul este pavat cu bune intenţii. Există dovezi clare că acest pavaj s-a făcut cu materiale scoase ilegal din
carierele ţării noastre..
FAUSTINA (nu înţelege): Adică...
JUDECĂTORUL (cu aplomb): Doamnă, aţi scos din ţară bunele noastre intenţii, fără măcar
să achitaţi taxele vamale...
FAUSTINA (tare): Dovada!
ISCOADA (insistent): Dovada e evidentă. Scotociţi ţara, de-a lungul şi de-a latul. Nu veţi mai găsi nicăieri oameni bine intenţionaţi.

DRACULA (către Faustina, uşor speriat): Ah, nu! Faustina, ăştia vorbesc serios?
FAUSTINA (concentrată): Mai degrabă au un mod tragic de a glumi.
CĂLĂUL (hotărât): Inculpat Dracula, cere-ţi iertare în faţa acestui tribunal! Recunoaşte că ai
greşit!
DRACULA (ironic): Am greşit, de vreme ce nu v-am omorât la timp. Îmi cer iertare.

ISCOADA : Condamnarea ei ar afecta ireparabil relaţiile noastre diplomatice cu Iadul, singurul nostru aliat de nădejde.

DRACULA (îi face, şmechereşte, cu ochiul): Mie nu-mi rămâne decât să mor pentru patrie.
Nu trebuie să-ţi faci probleme. Ai auzit. Mă vor reabilita după înmormântare

JUDECĂTORUL (improvizează, cu voce nesigură): În numele legii...legilor nescrise, valabile în jungla densă a existenţei noastre, acest tribunal alcătuit din oameni cu mintea rătăcită, îl condamnă la moarte, prin tragere în ţeapă, pe numitul Dracula Vodă, nebun, fost rege, mare poet, vampir în timpul său liber, născut în arcul de curbură carpato-corsican, fiul lui Adolf Visarionovici Nero...Sentinţa...(Lupii urlă tot mai insistent.) Sentinţa este definitivă, fără drept de recurs.

Articolul 7, aliniatul 3 din legea junglei...

Slugărnicia voastră mă dezgustă.
(Pauză.) De unde vă procuraţi atâtea feţe? Din ce garderobă scoateţi atâtea măşti?

Măria ta, o nouă dimineaţă coboară peste ţară. Şi noi nu
ştim încă forma ei de guvernare..

Blestemată să fie dimineaţa! Dimineaţa ucigaşă de noapte. Ucigaşă de visuri

Sunt slăbit. Toate aceste întoarceri în timp mă epuizează.

Eu sunt nemuritor. Nu am simţul timpului...

FAUSTINA (cu o furie oarbă): Câştigai un rahat! Toată planeta era împotriva ta,
nenorocitule! Ţii minte cum ai venit să te milogeşti? (Îl imită pe Dracula, făcând iar salutul
nazist.) „Eva, nu cumva ai o fiolă de cianură în plus?...

Aşa, fără creier, plantele sunt mai cerebrale decât oamenii.

Mă simt aşa de bine, înlănţuit între parantezele lui plus şi minus infinit.

Dracula: Este clar că trebuie să mori. Dar ţin la tine. Îţi promit că te voi readuce imediat la viaţă. Ca să mai am plăcerea să te omor o dată.


Don Siempre (întinde capa, pe partea stângă): Câte simţuri ai tu, Sancho?
Tomas: Cinci, pe onoarea mea! (Cu capul înainte, asaltează capa.)
Don Siempre (întinde capa pe partea dreaptă): Cinci simţuri? Nu ţi-e ruşine, nesimţitule? Numai cinci simţuri, la vârsta ta?


Don Siempre: Dincolo de înainte este tot înainte! E suficient să priviţi o clipă înapoi şi acesta devine înainte... Cerul e plin de sfere albastre care nu ştiu altceva decât să meargă înainte! Demnitatea planetelor! Dumnezeu controlează autoritar situaţia! Îi permite totuşi Diavolului să ne joace anumite feste. (Tare.) Dar dreptul de a visa e garantat de constituţia solară!

Până la eliberarea actului de deces, nimeni nu se poate considera cu adevărat mort.

Bărbatul: Care ţi-e ultima dorinţă?
Groparul: Să redau asceţilor pofta de mâncare, să fac un călugăr să zâmbească...

Când s-a rupt firul, marioneta a căzut grămadă. A fost primul ei gest independent.

Am locuit un timp în sufletul unei femei. Mare înghesuială.

Vreau să fiu îmbălsămat. Nu cred în a doua viaţă. Doresc să fac o bucurie arheologilor.

Un cimitir ecologic perfect, numit Uitare.

De ce m-ai făcut lup, Doamne, dacă trebuie să iubesc oile?

De ce nu-mi răspundeţi? Nu cumva aţi murit şi nu vreţi să se ştie?

V-am lăsat să mă călcaţi în picioare. Sunteţi tare uşori, dar aveţi încălţările murdare.

Nu mai controlez traficul ideilor contradictorii din mintea mea. Accidentul cerebral este inevitabil.

În ce temei îmi descrieţi voi Lumea de Apoi? Ce experienţă aveţi voi în materie de moarte? Aţi murit voi vreodată?


Profesorul I (flutură o hârtie): Avem ordin scris să-ţi confiscăm ultimele vise!
Don Siempre: Şi ce-mi oferiţi voi în schimb, tâllharilor? Un cer cu număr de inventar? Un Dumnezeu plătitor de impozite?

Regizorul: Începem imediat! Te rog să te machiezi!
Femeia: Da, stăpâne! Îmi voi pudra durerea! Pustiul sufletului îl voi acoperi cu farduri... Viaţa unei femei este o permanentă scenografie. Lacrimi şi rimel. Rimel şi lacrimi.

Doamne, ajută-mă să supravieţuiesc loviturii primite în obrazul drept, pentru a-i putea oferi aproapelui obrazul stâng

Unii au nevoie de sufleor, pentru a spune exact cine sunt.

S-a bucurat când a auzit că va plăti cu capul. Nu spera să scape atât de ieftin.

Să fie Dumnezeu o personificare a speranţei? Sau poate un bioprogramator cosmic, genial?

John: Ce reprezintă această operă, maestre?
Brâncuşi: O putină!
John: O putină suprarealistă?
Brâncuşi: O putină de varză!


Femeia: Ai plecat, lumină a luminilor! Te-au învins jucăriile tale de lut... Acum te vei muta în arbori, vei pluti pe aripi de păsări migratoare. Şi laşi în urmă un spectacol neterminat, adoratule! Singură rămân, ca o salcie plângătoare, răvăşită de vânturi... Rămân să port prin veacuri traista ta cu idealuri! Glasul tău cristalin nu mai cântă! Aspre şi reci sunt palmele tale, olarule! Tu iei cu tine ultima speranţă.

Faustina: Fără îndoială, e un mare artist. Iubeşte florile. Puterea face din el un monstru! Iar eu îl iubesc... Cred că pentru prima oară iubesc sincer în viaţa mea. Monstruozitatea lui fără pereche trezeşte în mine porniri umane. Cred că are loc un transfer de energie. În măsura în care creşte bestia din el, simt cum moare diavolul din mine..

valeriu butulescu

Bărbatul: V-am adus un exemplar. (Îi întinde o carte.)
Ofiţerul: Ce este aceasta?
Bărbatul: Viaţa mea, din carton, aracet şi hârtie....
Ofiţerul (răsfoind cartea): Cam subţire!
Bărbatul: E varianta epică şi lacrimogenă. Volumul întâi...
Ofiţerul (cântărind volumul): Şi destul de uşoară...
Bărbatul: Autorul nu poate aborda subiecte grele. E un uşuratic, prin definiţie...
Herghelia albastră (Forţa imaginaţiei)

Bărbatul: Nu am putut să fac nimic! În câteva rânduri, am închis ochii! E singura mea formă de apărare...
Ofiţerul: Ce comedie!
Bărbatul: Ba e tragedie, în toată regula! Moartea mea este iminentă... Sunt hotărât să mă sinucid!


Autorul (notează febril): Spune drept? Corpul meu te atrage?
Bărbatul (încurcat): Simt ceva... O atracţie destul de vagă! Atâta cât permite legea atracţiei universale... Spiritul datoriei mă împinge uşor spre dumneavoastră...
Autorul: Lasă-te purtat de instinct!
Bărbatul: Ah, nu pot să-mi permit aşa ceva! Ar însemna să vă ucid!


Zmeul Zmeilor: Poveşti, poveşti... Poveştile acestea n-au nicio logică. Ia să vă spun eu o poveste adevărată! Eram tânăr, vânjos, voinic. Mă îndrăgostisem de o fată de pe tărâmul vostru. Fata lui Smântână Împărat...
Făt-Frumos: Smântână Împărat? Ăăăă! Îl ştiu. E ăla de la Fabrica de Lapte...
Zmeul Zmeilor: Era o fată frumoasă şi fără prejudecăţi. Mă iubea, fără să ţină seamă că sunt zmeu. M-am dus la Împăratul nostru şi i-am cerut dezlegare, să mă însor cu ea. N-a fost chiar încântat, dar a acceptat. Apoi am alergat la Smântână Împărat să-i cer fata de soţie. Şi ăsta a zis că mi-o dă bucuros, numai să-i duc luna de pe cer.
Făt-Frumos: La ce îi trebuia luna de pe cer?
Zmeul Zmeilor: Zicea că vrea să o pună la el în curte, în chip de felinar. Să nu mai cheltuie atâţia bani cu iluminatul...
Pacea cu zmeii


Tomas (încurcat): Nu îndrăznesc, majestate! E împotriva protocolului!
Elena (autoritară): Ia-mă în braţe, prostule! Eu reprezint puterea suverană! Îţi poruncesc! Iubeşte-mă!
Don Siempre

Acum e momentul să-mi puneţi beţe-n roate. Simt că o iau la vale!


Regizorul: Aţi auzit? Aceste jucării de lut protestează! Se cred oameni! I-am lipit cum am putut, răscolind biblioteci, scotocind prin mii de sertare! Două colaje vorbitoare, asta am plămădit! Fiecare organ al lor provine din altă carte! Îi las să stea în parcul meu fără chirie! I-am învăţat să vorbească şi acum mă înjură... Lumea mea este un patrulater strâmb! Eu, veşnic vârf. Ei trei, mereu la bază. Patru feţe inegale ale realităţii. Patru puncte cardinale în haos. Omogenizarea, globalizarea, căderea în simetrie, echilibrarea energiilor reci, toate acestea sunt culmi ale stagnării! Eu vin din haos şi cred în haos! Pentru că numai haosul este creator.


Groparul: Muncă de birou! O să vezi! Vine la tine câte un tip băţos, cu aere de capitală. Se prezintă. Îţi arată numărul de înregistrare. Te pune să cauţi visele lui din tinereţe. Iar tu îi trânteşti în nas geamul de la ghişeu, strigând: Dosarul tău e la gunoi, dobitocule! Du-te acasă şi visează cum trebuie.

hitchhiker's guide to the galaxy

"Appropriate time?" hooted Arthur. "Appropriate time? The first I
knew about it was when a workman arrived at my home yesterday. I asked him
if he'd come to clean the windows and he said no he'd come to demolish the
house. He didn't tell me straight away of course. Oh no. First he wiped a
couple of windows and charged me a fiver. Then he told me."

"But look, you found the notice didn't you?"
"Yes," said Arthur, "yes I did. It was on display in the bottom of a
locked filing cabinet stuck in a disused lavatory with a sign on the door
saying Beware of the Leopard."

Singurătatea fără ţărm în care
Te simt din când în când cum vii
Şi-apoi te zbaţi să te desprinzi?
ana blandiana

Am început cu puţin, nici măcar vină,
Un gest nefăcut, un zâmbet muşcat,
Şi ce hecatombe de dragi cadavre acum -
De bună voie, de bună voie, de bună voie
ana blandiana

Inima apoi mi s-ar topi,
Şi n-aş mai iubi,
Şi n-aş mai urî,
Şi nici o suferinţă nu m-ar atinge,
Şi lumea ar spune:
"Ce fără inimă este fata aceasta!"

Tu nu ştii dacă trebuie să mulţumeşti
Sau să plângi
Pentru fericirea aceasta
ana blandiana

Philosophy goes to the movies

When the child was a child, it was the time of these questions:
Why am I me, and why not you? Why am I here and why not
there? When did time begin, and where does space end? Isn’t life
under the sun just a dream? Isn’t what I see, hear and smell only
the illusion of a world before the world? Does evil actually exist,
and are there people who are really evil? How can it be that I, who
I am, didn’t exist before I came to be and that someday the one
who I am will no longer be the one I am?
Wings of desire (movie)

And one way
of thinking about philosophy is that it is what happens when we deliberately
stand back from our ordinary habits and familiar routines, look at the world
afresh, and systematically try to answer questions like these.

Overall then, philosophy can be thought of as reflection on the basic
frameworks in terms of which we think about the world and ourselves. It
both critically examines existing frameworks of thinking, and plays a role in
creating new ones. Out of such philosophical questioning and reflection come
very general ways of making sense of our situation, various philosophical
accounts of the world and ourselves.

To do philosophy is above all to philosophize, to think about things
rather than simply take them for granted

marin sorescu

- Ştii să faci harta marilor noastre speranţe?
- Da, din baloane colorate.
La fiecare vânt puternic
Mai zboară câte un balon.
(la lectie)

Tot plâng o lacrimă
Care nu vrea să pice,
Oricâtă opintire.
(lacrima)

Când se dă leacul unei boli
Toţi cei care au pierit de acea boală
Ar trebui sa învie
Şi să-şi trăiască în continuare
Restul de zile
Până la îmbolnăvirea de o altă boaşă
Al cărei leac n+a fost încă descoperit
(leac)

Ne spălăm cu clăbucul tău, soare,
Săpunul nostru fundamental,
Pus la îndemână
Pe poliţa cerului.
Întindem mereu braţele spre tine
Şi ne frecăm bine cu lumină,
De ne dor oasele de-atâta fericire./
Deocamdată nu ştim de unde să luăm
Şi cele mai bune prosoape -
Şi ne ştergem pe faţă cu moartea.
(matinala)

Ai intrat în inspiraţia mea de astăzi
Ca un microb frumos,
Şi sunt fericit
Fiindcă îmi place aerul tandru
Din jurul tău.

Acum îmi vei circula nestingherită
În Univers,
Şi în fiecare zi îmi vei trimite
Câte-o stare sufletească
În loc de scrisoare.

Cred că uneori voi fi trist
Ca un elefant otrăvit de un fluture,
Şi te-aş da afară
Dar nu voi şti unde să te găsesc:
Tu îmi vei fi când într-o mână,
Când într-un ochi, ori pe frunte,
Când într-un gând.
(microb frumos)

Nu mai faceam minuni sistematic,
Imi placeau minunile ocazionale.
Ajutam o zebra sa-si intre in dungi,
Indreptam un batran de sale.

Unii credeau ca-mi pierdusem puterea
Aceea grozava si minunata
Si ma incercau cu invierea,
Omorandu-ma scurt, dintr-o bucata.
(minune-i si moartea)

M-ai privit in ochi
Dar ce sa vezi?
In emisfera mea
Tocmai se facuse noapte.
(ne cunoastem)

Nu mai finisez nimicul
Cu-a mea viata trecatoare.
Sa ma scol in zori de zi
Sa-i dau lustru cu o floare?

Sa ma finiseze el.
El, in moartea ce nu trece,
Descantandu-mi vesnic floarea
C-un izvor de apa rece.
(nimicul)

Uneori ma apuca din senin
O pofta grozava de injurat.
Dumnezeii tai de viata
De tinerete
De batranete
De fericire
De iubire
De casatorie
De ideal.
(nudism)

Eu eram şi unul şi celălalt:
Am privit în fântâna sufletului
Şi m-am văzut rătăcind
Între obtuz şi isoscel.
Am avut totuşi curajul
Să trag o perdea între mine şi eu.
O perdea mare, împădurită.
Şi cerul s-a umplut deodată de cozi de păun.
Cine ştie, poate că erau stele?/
Apoi mi-am luat din cui
Paloşul versului şi am plecat
Pe străzile oraşului
Să râcâi
Umbra pomilor de pe trotuare.

Ca să fie mai multă lumină.
(o noapte ca o piatra despletita)

Ochii mi se măresc tot mai mult,
Ca două cercuri de apă,
Mi-au acoperit toată fruntea
Şi jumătate din piept.
În curând vor fi tot atât de mari
Ca şi mine.

Mai mari decât mine,
Mult mai mari decât mine:
Eu nu voi fi decât un punct negru
În mijlocul lor.
(ochii)

Opreşte!
A răcnit sufletul,
Opreşte să mă dau jos!
Sunt sătul de-atâtea corvezi,
De-atâtea determinări, obligaţii şi legi,
Eu am fost făcut să fiu liber.
- Nu pot să mă opresc,
I-a răspuns pământul,
(Pământul din mine),
Dă-te jos din mers,
Dacă-ţi dă mâna
Şi fă-o chiar acum,
Când eu o să virez
Spre scârbă şi tină.
Dă-te jos în cer,
Prietene de-o viaţă,
Te iau când revin.
(opreste)

Uneori noaptea -
târziu după miezul nopţii
şi numai miercurea -
îi revenea vederea.

Era ca şi cum
ar fi răsărit brusc o stea,
numai şi numai pentru el:
o lumină mare, dulce, catifelată,
o candelă ca pentru prunci,
o lumină cum ar fi aureola din jurul sânului sfânt.
O lumină extraordinară!

Ştia că nu va dura mult.
Şi ca să aibă o mărturie,
lua creta pusă la-ndemână,
se ducea drept la perete
şi scria pe el: " Văzut".
Mergea apoi la uşă şi scria pe ea:
" Văzută".
La fereastră: " Văzută".
Pe cuier: " Văzut".
Pe duşumea: " Văzută".

Bifa ca la un inventar aprig
obiectele din odaia orbirii sale.
Chiar pe mâna în care ţinea de obicei toiagul
cu care pipăia, scrijelea febril:
" Azi pe data de cutare am zărit clar
această mână"
apoi se culca, ostenit.

În zilele următoare
era un orb normal, un orb fericit,
pentru că toate lucrurile printre care
bâjbâia
le ştia văzute.

Şi continua să fie un orb fericit, fericit
până când se ştergea creta.
(orbul)

Pana la un punct
Somnul e regenerare,
Daca-l depasesti -
E putrezire.
(pana la un punct)

the little prince

In the course of this life I have had a great many encounters with a great many people who have been
concerned with matters of consequence. I have lived a great deal among grown-ups. I have seen them
intimately, close at hand. And that hasn't much improved my opinion of them.

When a mystery is too overpowering, one dare not disobey. Absurd as it might seem to me, a thousand
miles from any human habitation and in danger of death, I took out of my pocket a sheet of paper and my
fountain-pen.

And the little prince broke into a lovely peal of laughter, which irritated me very much. I like my
misfortunes to be taken seriously.

"That doesn't matter. Where I live, everything is so small!"
And, with perhaps a hint of sadness, he added:
"Straight ahead of him, nobody can go very far . . ."

If I have told you these details about the asteroid, and made a note of its number for you, it is on account of
the grown-ups and their ways. When you tell them that you have made a new friend, they never ask you
any questions about essential matters. They never say to you, "What does his voice sound like? What
games does he love best? Does he collect butterflies?" Instead, they demand: "How old is he? How many
brothers has he? How much does he weigh? How much money does his father make?" Only from these
figures do they think they have learned anything about him.

If you were to say to the grown-ups: "I saw a beautiful house made of rosy brick, with geraniums in the
windows and doves on the roof," they would not be able to get any idea of that house at all. You would
have to say to them: "I saw a house that cost $20,000." Then they would exclaim: "Oh, what a pretty house
that is!"

If I try to
describe him here, it is to make sure that I shall not forget him. To forget a friend is sad. Not every one has
had a friend. And if I forget him, I may become like the grown-ups who are no longer interested in
anything but figures . . .

My friend never explained anything to me. He thought, perhaps, that I was like himself. But I, alas,
do not know how to see sheep through the walls of boxes. Perhaps I am a little like the grown-ups. I have
had to grow old.

And if the planet is too small, and the baobabs are too many, they split it in pieces . . .

"It is a question of discipline," the little prince said to me later on. "When you've finished your own toilet in
the morning, then it is time to attend to the toilet of your planet, just so, with the greatest care. You must
see to it that you pull up regularly all the baobabs, at the very first moment when they can be distinguished
from the rosebushes which they resemble so closely in their earliest youth. It is very tedious work," the
little prince added, "but very easy."

Oh, little prince! Bit by bit I came to understand the secrets of your sad little life . . . For a long time you
had found your only entertainment in the quiet pleasure of looking at the sunset. I

"One day," you said to me, "I saw the sunset forty-four times!"

Flowers are weak creatures. They are naïve. They reassure themselves as best they
can. They believe that their thorns are terrible weapons . . ."

"I know a planet where there is a certain red-faced gentleman. He has never smelled a flower. He has never
looked at a star. He has never loved any one. He has never done anything in his life but add up figures. And
all day he says over and over, just like you: 'I am busy with matters of consequence!' And that makes him
swell up with pride. But he is not a man--he is a mushroom!"

"The flowers have been growing thorns for millions of years. For millions of years the sheep have been
eating them just the same. And is it not a matter of consequence to try to understand why the flowers go to
so much trouble to grow thorns which are never of any use to them? Is the warfare between the sheep and
the flowers not important? Is this not of more consequence than a fat red-faced gentleman's sums? And if I
know--I, myself--one flower which is unique in the world, which grows nowhere but on my planet, but
which one little sheep can destroy in a single

It is such a secret place, the land of tears.

"I ought not to have listened to her," he confided to me one day. "One never ought to listen to the flowers.
One should simply look at them and breathe their fragrance. Mine perfumed all my planet. But I did not
know how to take pleasure in all her grace. This tale of claws, which disturbed me so much, should only
have filled my heart with tenderness and pity."

"The fact is that I did not know how to understand anything! I ought to have judged by deeds and not by
words. She cast her fragrance and her radiance over me. I ought never to have run away from her . . . I
ought to have guessed all the affection that lay behind her poor little stratagems. Flowers are so
inconsistent! But I was too young to know how to love her . . ."

The little prince also pulled up, with a certain sense of dejection, the last little shoots of the baobabs. He
believed that he would never want to return. But on this last morning all these familiar tasks seemed very
precious to him. And when he watered the flower for the last time, and prepared to place her under the
shelter of her glass globe, he realized that he was very close to tears.

"I have been silly," she said to him, at last. "I ask your forgiveness. Try to be happy . . ."

Of course I love you," the flower said to him. "It is my fault that you have not known it all the while. That
is of no importance. But you--you have been just as foolish as I. Try to be happy . . . Let the glass globe be.
I don't want it any more."

He did not know how the world is simplified for kings. To them, all men are subjects.

"If I ordered a general," he would say, by way of example, "if I ordered a general to change himself into a
sea bird, and if the general did not obey me, that would not be the fault of the general. It would be my
fault."

"Exactly. One must require from each one the duty which each one can perform," the king went on.
"Accepted authority rests first of all on reason. If you ordered your people to go and throw themselves into
the sea, they would rise up in revolution. I have the right to require obedience because my orders are
reasonable."

"Then you shall judge yourself," the king answered. "that is the most difficult thing of all. It is much more
difficult to judge oneself than to judge others. If you succeed in judging yourself rightly, then you are
indeed a man of true wisdom."

"I have good reason to believe that somewhere on my planet there is an old
rat. I hear him at night. You can judge this old rat. From time to time you will condemn him to death. Thus
his life will depend on your justice. But you will pardon him on each occasion; for he must be treated
thriftily. He is the only one we have."

"It may well be that this man is absurd. But he is not so absurd as the king, the conceited man, the
businessman, and the tippler. For at least his work has some meaning. When he lights his street lamp, it is
as if he brought one more star to life, or one flower. When he puts out his lamp, he sends the flower, or the
star, to sleep. That is a beautiful occupation. And since it is beautiful, it is truly useful."

"That is very funny! A day lasts only one minute, here where you live!"

What the little prince did not dare confess was that he was sorry most of all to leave this planet, because it
was blest every day with 1440 sunsets!

All the art of living lies in a fine mingling of letting go and holding on.
Henry Ellis

But now I have come to believe that the whole world is an enigma, a harmless enigma that is made terrible by our own mad attempt to interpret it as though it had an underlying truth.
Umberto Eco

Everything in life is luck.
Donald Trump

I still find each day too short for all the thoughts I want to think, all the walks I want to take, all the books I want to read, and all the friends I want to see.
John Burroughs

anatole france

All changes, even the most longed for, have their melancholy; for what we leave behind us is a part of ourselves; we must die to one life before we can enter another.

Chance is perhaps the pseudonym of God when he did not want to sign.

Devout believers are safeguarded in a high degree against the risk of certain neurotic illnesses; their acceptance of the universal neurosis spares them the task of constructing a personal one.

I prefer the folly of enthusiasm to the indifference of wisdom.

If the path be beautiful, let us not ask where it leads.


It is human nature to think wisely and act in an absurd fashion.

Lovers who love truly do not write down their happiness.

Of all the sexual aberrations, chastity is the strangest.

One thing above all gives charm to men's thoughts, and this is unrest. A mind that is not uneasy irritates and bores me.

Religion has done love a great service by making it a sin.

Suffering! We owe to it all that is good in us, all that gives value to life; we owe to it pity, we owe to it courage, we owe to it all the virtues.

The law, in its majestic equality, forbids the rich as well as the poor to sleep under bridges, to beg in the streets, and to steal bread.

The truth is that life is delicious, horrible, charming, frightful, sweet, bitter, and that is everything.

We do not know what to do with this short life, yet we want another which will be eternal.

What frightens us most in a madman is his sane conversation.

Without lies humanity would perish of despair and boredom.

antoine de saint-exupery

Grown-ups never understand anything for themselves, and it is tiresome for children to be always and forever explaining things to them.


It is only with the heart that one can see rightly; what is essential is invisible to the eye.

It is such a secret place, the land of tears.

Life has taught us that love does not consist in gazing at each other but in looking outward in the same direction.

Men have forgotten this truth,' said the fox. 'But you must not forget it. You become responsible, forever, for what you have tamed.'

Night, the beloved. Night, when words fade and things come alive. When the destructive analysis of day is done, and all that is truly important becomes whole and sound again. When man reassembles his fragmentary self and grows with the calm of a tree.

The aeroplane has unveiled for us the true face of the earth.

What makes the desert beautiful is that somewhere it hides a well.